Jonah Hex (2010)

Jonah Hex (2010)

gen: fantastic, western

cu: Josh Brolin, Megan Fox, John Malkovich, Michael Fassbender

regia: Jimmy Hayward

link-uri: IMDB, trailer

nota IMDB: 4.6

opinia mea: slab



Ce se întâmplă când la producerea unui film îşi dau mâna Warner Bros, Legendary Pictures, Mad Chance, Weed Road şi DC Entertainment? Rezultă o combinaţie de acţiune, senzualitate, eroi de animaţie (de genul Hulk), horror, fantezie, istorie, mit şamd.

Acţiunea filmului este plasată la graniţa dintre real şi imaginar, undeva în perioada războiului de secesiune dintre unionişti şi sudişti din America. Jonah Hex este un fost militar care, în urma refuzului de a da curs ordinelor malefice ale superiorului lui, a fost desfigurat şi forţat să asiste la măcelărirea propriei familii. Aflat un timp îndelungat la limita dintre viaţă şi moarte, el capătă puteri miraculoase, cum ar fi aceea de a vorbi cu morţii. Întors în lume, devine vânător de recompense. În acelaşi timp cel care l-a înfierat şi despre care se credea că e mort, Turnbull, fură o serie de componente cu care construieşte o armă de magnitudinea unei bombe atomice.

Filmul este după cum am zis un mixaj, dar neinspirat, făcut parcă din bucăţi care nu se îmbină între ele. Lipsa de viziune, ridicolul situaţiilor şi al unor personaje, muzica hard (mergând spre rock) ca şi lipsa de profunzime a personajelor şi în general a orice sunt principalele lucruri care m-au frapat. Filmul încearcă să fie o mulţime de lucruri şi nu reuşeşte să fie mai nimic. Sigur că există mariaje fericite între producătorii mai sus amintiţi sau între genuri diferite de film. Spre exemplu în 300 legenda se îmbină armonios cu istoria, în Superman filmul oferă ceea ce promite tocmai pentru că planul principal se menţine acela al fanteziei, în Wild Wild West umorul, westernul şi fantezia îşi dau mâna cu succes. Dar planurile din Jonah Hex pur şi simplu nu se leagă pentru că nu s-a reuşit găsirea unor elemente comune sau măcar cadrarea preponderentă pe unul singur.

Personajul principal, Jonah, se vrea a fi simbolul tipului macho, emanând o masculinitate brută, grosieră. Lucru care într-o anumită măsură îi reuşeşte, iar în alta îl face ridicol, de exemplu prin modul în care este desfigurat. La plusuri să notez jocul destul de bun făcut atât de Michael Fassbender cât şi de Megan Fox. Despre cea din urmă circulă zvonul că nu ar şti să joace, fiind selectată exclusiv pe criterii de sex-appeal. Eu însă am pentru a doua oară (după Passion Play) infirmarea acestui lucru, cel puţin în contextul filmelor văzute de mine. Ce-i drept, e şi frumoasă. Iat-o în câteva secvenţe: